OMUL CARE A SCHIMBAT LEGEA !


        În spatele fiecărei reuşite a unui om de a schimba o lege nedreaptă stă o poveste personală despre NEDREPTATE. Dar puţini sunt cei care se avântă într-o luptă lungă şi istovitoare, fără mari sorţi de izbândă împotriva aparatului birocratic.
Astăzi, iată povestea unui asemenea om care a învins sistemul:

          Dirijorul Emil Havriliuc, fostul manager al Ansamblului Folcloric Ciprian Porumbescu din Suceava, povesteste ca in luna septembrie a anului 2008 un post local de televiziune a inceput o campanie de denigrare la adresa acestuia. "Visul meu era să transform Ansamblul într-un Teatru Muzical, dar n-am reuşit, pentru că în septembrie 2008 a început o campanie de denigrare a mea, dusă de către un post de televiziune din Suceava. În cadrul emisiunii redactorului-şef, aproape seară de seară, s-a derulat linşajul meu mediatic, care a culminat în emisiunea din 27 octombrie 2008, care avea titlul «Emil Havril­iuc, cancerul culturii sucevene»"
          "La deschiderea acţiunii de daune morale împotriva acelui redactor şi a postului Bucovina TV, continuă dirijorul, am cerut 3 miliarde lei vechi, despăgubire, şi scuze publice în cadrul emisiunii în care am fost de­nigrat. Dar trebuia să plătesc înainte de primul termen 300 de milioane de lei (vechi – n.r.), taxa de timbru judiciar. Nu aveam de unde, ar fi trebuit să renunţ."

          Avocatul dirijorului era Ciomaga Iulian, din Iaşi: "Mi s-a părut enorm 300 de milioane de lei taxă de timbru şi am considerat că apărarea onoarei şi a reputaţiei unui om nu poate fi evaluată în bani, fiind o încălcare a articolului 1 alin. (3) din Constituţie, care spune că «demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, dreptatea… reprezintă valori supreme». Iar într-un asemenea cuantum, accesul la justiţie devine prohibitiv, încălcând din nou prevederile Constituţiei care, prin articolul 21, garantează ac­cesul liber la justiţie.
         Avocatul Ciomaga Iulian s-a adre­sat Curţii Constituţionale, ridicând excepţia de neconstituţio­na­litate a art. 1, pct. 4 din O.G. 34/2001, care prevedea că taxa de timbru se raporta procentual la valoarea despăgubirilor morale. În mai 2009, prin Decizia 778, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Emil Havriliuc.

          De­ci­zia Curţii Constituţionale este obligatorie. Emil Havriliuc a câştigat apoi procesul împotriva postului tv şi a redactorului-şef, ob­ţinând dreptul de a primi daune morale în valoare de 40 de mi­li­­oane lei (vechi – n.r.) şi scuze publi­ce în ca­drul emisiunii moderate de re­dac­torul-şef. Chiar dacă aceştia au făcut recurs, decizia CCR, obţinută în ur­ma de­mer­sului său, a modificat pentru totdeauna o lege strâmbă, desfiin­ţând "taxa de timbru" pentru toţi acei români care se vor adresa instanţelor cu o cerere de acordare a daunelor morale.

          Istoric: Acţiunile de daune morale au trecut prin diverse moduri de taxare: cu suma fixă de 200.000 lei, apoi s-a introdus o garanţie de 5%, ca din 2001 să se taxeze cu 10% din valoarea acţiunii. Curtea Constituţională a considerat că toate acestea încălcau articolele 1 şi 21 din Legea fundamentală.

         Acesta este sinteza unui articol publicat de Paula Anastasia Tudor în www.jurnalul.ro. Iată aici articolul integral: Omul care a desfiinţat "taxa de timbru" .

          P.S.: Aţi încercat şi dv. o acţiune de acest gen? Ce rezultat aţi obţinut? Lăsaţi comentariul dv. mai jos şi puteţi fi subiectul următorului articol despre oameni care au învins sistemul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

google185f9a04323f851a.html