Cine raspunde pentru muscaturile cainilor vagabonzi

Zeci de mii de persoane sunt muşcate anual de câinii vagabonzi, în România. O mare parte din victime sunt din Bucureşti. Nu de puţine ori, cei atacaţi caută soluţia deschiderii unui proces împotriva instituţiei care se face vinovată de această stare de lucruri. Care este însă instituţia în cauză? Nu prea ştie nimeni.

Dar să vedem ce spune legea: Gestionarea cainilor fara stapan este obligaţia consiliilor locale, conform Legii nr 227/2002 pentru aprobarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a cainilor fara stapan.

Consiliile locale ale unitatilor administrativ-teritoriale au obligatia de a infiinta, in functie de necesitati […] servicii specializate pentru gestionarea cainilor fara stapan. Cainii fara stapan vor fi capturati si transportati in adaposturile serviciilor pentru gestionarea cainilor fara stapan, unde vor fi cazati o perioada de 14 zile.

Ce se întâmplă după 14 zile? Nu e greu de ghicit. Câinii ajung înapoi în stradă, numai că acum sunt sterilizaţi, o operaţie necesară dar dureroasă, datorită căreia nu de puţine ori câinii devin mai agresivi.

Deci, dacă aţi fost muşcat de un câine comunitar, nu fugiţi direct la spital, ci păstraţi-vă calmul şi luaţi datele de contact ale eventualelor persoane care au fost de faţă, pentru a le cita ca martori. Luaţi-vă certificat medical şi depuneţi o plângere la primărie + consiliul local pentru a arăta ce s-a întâmplat, a solicita luarea de măsuri şi eventual acordarea de despăgubiri.

Ulterior, în funcţie de răspunsul autorităţilor locale, vă puteţi adresa judecătoriei din localitate. Nu uitaţi că la proces aveţi nevoie de probe: martori + certificat medical. Citaţi ca pârât Consiliul Local şi Primarul (este organul executiv care pune în aplicare hotărârile de consiliu). E posibil ca durata procesului să vă descurajeze, dar dacă vreţi să puneţi presiune pe autorităţi pentru ca să nu mai păţiţi dv. sau familia acelaşi lucru, e nevoie de determinare şi perseverenţă.

Succes!

OMUL CARE A SCHIMBAT LEGEA !

        În spatele fiecărei reuşite a unui om de a schimba o lege nedreaptă stă o poveste personală despre NEDREPTATE. Dar puţini sunt cei care se avântă într-o luptă lungă şi istovitoare, fără mari sorţi de izbândă împotriva aparatului birocratic.

Astăzi, iată povestea unui asemenea om care a învins sistemul:

          Dirijorul Emil Havriliuc, fostul manager al Ansamblului Folcloric Ciprian Porumbescu din Suceava, povesteste ca in luna septembrie a anului 2008 un post local de televiziune a inceput o campanie de denigrare la adresa acestuia. "Visul meu era să transform Ansamblul într-un Teatru Muzical, dar n-am reuşit, pentru că în septembrie 2008 a început o campanie de denigrare a mea, dusă de către un post de televiziune din Suceava. În cadrul emisiunii redactorului-şef, aproape seară de seară, s-a derulat linşajul meu mediatic, care a culminat în emisiunea din 27 octombrie 2008, care avea titlul «Emil Havril­iuc, cancerul culturii sucevene»". 

          "La deschiderea acţiunii de daune morale împotriva acelui redactor şi a postului Bucovina TV, continuă dirijorul, am cerut 3 miliarde lei vechi, despăgubire, şi scuze publice în cadrul emisiunii în care am fost de­nigrat. Dar trebuia să plătesc înainte de primul termen 300 de milioane de lei (vechi – n.r.), taxa de timbru judiciar. Nu aveam de unde, ar fi trebuit să renunţ."

          Avocatul dirijorului era Ciomaga Iulian, din Iaşi: "Mi s-a părut enorm 300 de milioane de lei taxă de timbru şi am considerat că apărarea onoarei şi a reputaţiei unui om nu poate fi evaluată în bani, fiind o încălcare a articolului 1 alin. (3) din Constituţie, care spune că «demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, dreptatea… reprezintă valori supreme». Iar într-un asemenea cuantum, accesul la justiţie devine prohibitiv, încălcând din nou prevederile Constituţiei care, prin articolul 21, garantează ac­cesul liber la justiţie.”
         Avocatul Ciomaga Iulian s-a adre­sat Curţii Constituţionale, ridicând excepţia de neconstituţio­na­litate a art. 1, pct. 4 din O.G. 34/2001, care prevedea că taxa de timbru se raporta procentual la valoarea despăgubirilor morale. În mai 2009, prin Decizia 778, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Emil Havriliuc.

          De­ci­zia Curţii Constituţionale este obligatorie. Emil Havriliuc a câştigat apoi procesul împotriva postului tv şi a redactorului-şef, ob­ţinând dreptul de a primi daune morale în valoare de 40 de mi­li­­oane lei (vechi – n.r.) şi scuze publi­ce în ca­drul emisiunii moderate de re­dac­torul-şef. Chiar dacă aceştia au făcut recurs, decizia CCR, obţinută în ur­ma de­mer­sului său, a modificat pentru totdeauna o lege strâmbă, desfiin­ţând "taxa de timbru" pentru toţi acei români care se vor adresa instanţelor cu o cerere de acordare a daunelor morale.

          Istoric: Acţiunile de daune morale au trecut prin diverse moduri de taxare: cu suma fixă de 200.000 lei, apoi s-a introdus o garanţie de 5%, ca din 2001 să se taxeze cu 10% din valoarea acţiunii. Curtea Constituţională a considerat că toate acestea încălcau articolele 1 şi 21 din Legea fundamentală.

         Acesta este sinteza unui articol publicat de Paula Anastasia Tudor în www.jurnalul.ro. Iată aici articolul integral: Omul care a desfiinţat "taxa de timbru" .

          P.S.: Aţi încercat şi dv. o acţiune de acest gen? Ce rezultat aţi obţinut? Lăsaţi comentariul dv. mai jos şi puteţi fi subiectul următorului articol despre oameni care au învins sistemul.

Sechestrarea de bunuri mobile care nu aparţin debitorului

 Sunt numeroase cazurile în care executorul judecătoresc intră în domiciliul debitorului urmărit şi pune sechestru pe bunurile mobile de valoare dinăuntru, chiar dacă la adresa respectivă locuiesc şi alte persoane. În acel moment sau ulterior, debitorul sesizează că bunurile sechestrate nu îi aparţin lui, ci unuia din colocatari.

Care este rezolvarea juridică ?

Temei legal: Art. 411 alin. 1 Cod de procedură civilă: Executorul judecătoresc va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului, chiar dacă acestea sunt deţinute de un terţ.

Prin urmare, când domiciliul este comun, consider că executorul trebuie să se asigure că bunurile sunt ale debitorului şi nu ale altei persoane care locuieşte la aceeaşi adresă. Faptul că nu există documente justificative (facturi, contracte etc.) nu trebuie să răstoarne sarcina probei de la executor la debitor.

Sunt însă cazuri în care debitorul nu este acasă la momentul sechestrului; nu semnează procesul-verbal sau, fără a înţelege prea clar ce se petrece, semnează fără a citi hârtia pe care i-o întinde executorul.

Dacă debitorul semnează procesul-verbal de sechestru în calitate de debitor şi chiar şi de custode, fără obiecţiuni, acest act reprezintă o dovadă scrisă împotriva sa, dacă ulterior introduce contestaţie la executare.

Dacă însă debitorul nu a semnat procesul-verbal, chiar în lipsa unor acte scrise, poate depune o contestaţie la executare la Judecătoria de la locul instituirii sechestrului, pentru a face dovada că bunurile nu îi aparţin. Proba se va face cu martori. 

Mai util ar fi ca persoana căreia îi aparţin bunurile să introducă contestaţie, conform art. 399 alin. 1 C.p.c.: Împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Termenul de introducere a contestaţiei este de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de sechestru sau a luării la cunoştinţă despre măsura urmăririi bunurilor mobile !!!